Iata doua povesti asemanatoare dar cu personaje diferite.

Te arunci in valtoarea sentimenetelor? Cedezi primului impuls si implicit lui, sperand ca actiunile tale nu o sa aiba repercusiuni? Sau iti mentii verticalitatea, luciditatea si ii inchizi usa in nas, intr-un mod mai mult sau mai putin diplomat?

Bineinteles ca , la prima vedere, raspunsul ar fi “Evident ca nu ma intorc din drum! Ce-a fost a fost, acum nu mai  este….”Dar ce te faci cand EL continua sa aiba asupra ta o influenta aparte, care NU tine cont de vointa ta si pe care NU ti-o poti explica? Stii ca de iubit nu-l iubesti, esti constienta ca ti-e mai bine fara el si totusi iti dai seama ca nu poti sta departe de el…si aparent nici el de tine…Asta cu atat mai mult cu cat e tot timpul sub nasul tau, pentru ca, LA DRACU’ sunteti colegi de munca, de clasa sau vecini de bloc.

Ei bine, in cazul asta, pentru ghinionistii ca mine,  lucrurile se complica. “Si da-i si da-i si lupta si clopoteii…imi tiuie urechile”, caci DA, in astfel de situatii, abia acum incep dilemele si problemele existentiale:  Acum ce mai vrea de la mine? De ce nu ma lasa in pace si de ce  ii fac si eu jocul? Daca ne intalnim cum o sa fie, dar mai ales  ce o sa se intample dupa aceea? Cum o sa se comporte? O sa fie OK sau se va face ca ploua? Si mai ales, ce fac eu dupa aceea ( ca lui oricum nu-i pasa sau ii pasa prea putin)? Cum o scot la capat daca ma apuca din nou dragul de el? E ca-n bancul cu gaina…”daca fug zice ca sunt proasta, daca stau zice ca sunt curva..asa.. mai bine ma impiedic..”

Si te-mpiedici..o data, de doua ori, de noua ori, dupa care iti dai seama ca ai ajuns DIN NOU la punctul MORT. Impreuna nu puteti fii pentru ca, deh, sunteti vulcanici amandoi si o tineti numai in extreme- astazi va iubiti, maine va luati la misto, poimaine tipati ca nebununii unul la celalalt, iar la sfarsitul saptamanii va ignorati…ca dupa aceea sa o luati de la capat. Mai in gluma mai in serios, te gandesti ca poate ar trebui sa renunti… vorba aceea “glumeste in iubire, dar nu iubi in gluma, caci cel ce te iubeste, glumind te paraseste”. Si-l parasesti, te paraseste sau ca si-n TRECUT, va parasiti reciproc, lasand totul in aer, in asa fel incat sa ramana totusi o portita deschisa, ca vorba aia, nu se stie cand va mai apuca. Si, cum la voi e“rau cu rau, dar mai rau fara rau”, mai devreme sau mai tarziu va mananca din nou si evident ca “nescarpinati” NU va lasati.

So you STUMBLE AND FALL AGAIN, iar toate astea de UN AN. Si-ti vine sa-ti iei campii sau sa-i crapi capul, pentru ca deja stii ca toate drumurile duc la EL, chiar si atunci cand NU mai vrei. Ai obosit si ai vrea sa spui STOP, dar cu toate astea esti constienta ca ai o sensibilitate fata de EL. Esti dezamagita de tine si cu siguranta si de el. Insa in cele din urma, iti dai seama ca de fapt, EL merita tot RESPECTUL,  pentru ca face ce face si tot la el te intoarce, iar  asta fara nici un efort. Si-atunci ai vrea sa zidesti usa aia….poate asa…TRECUTUL nu se mai transforma in PREZENT si VIITOR.

By Cristina

Oare avem puterea sa nu ii mai deschidem?… Cu siguranta nu… o sa avem o clipa de neatentie si o sa lasam usa intredeschise si el profita de aceasta clipa si intra.

Il lasam, ne bucuram pentru moment stiind ca amintirile o sa intre si ele navala, fie ele dureroase sau minunate si intr-o clipa o sa tulbure apele ce incepeau sa se linisteasca.

Dar o sa spunem ca trebuie sa traim clipa, sa profitam de prezent si sa nu ne gandim la ce o sa se intample dupa. Probabil o sa ne repetam in gand ca asa cum a trecut partial o data, de doua ori sau de cate ori a fost o sa treaca si de aceasta data. Dar nu constientizam ca de fiecare data cand apare si dispare devine si mai dureros, iar lupta dintre minte si inima o sa devina si mai crancena.

Amintirea persoanei iubite doare, si doare rau.

As minti daca as spune ca amintirea lui nu ma rascoleste de fiecare data cand il vad sau il salut. Nu rezist dorintei si tentatiei de a-mi dori sa-l mai am langa mine macar pentru cateva clipe. Buzele mele ard din dorinta de a le saruta pe ale lui, trupul meu tanjeste dupa atingerile lui suave, iar ochii mei sclipesc atunci cand se intersecteaza cu ochii lui.

Il simt din ce in ce mai aproape de mine dar totusi este atat de departe. O departare care a lasat urme adanci ce nu se vor mai sterge niciodata.

Mi-as dori sa pot sa pun un lacat locului pe care a stiu sa si-l castige sau chiar sa-l fure, iar cheia sa o ratacesc, pentru ca macar de data asta sa nu mai patrunda atat de usor. Dar nu este posibil deoarece lacatul are doua chei… si una este la mine iar cealalta la el.

Nu-i usor sa uit clipele mai mult decat frumoase petrecute impreuna, asa cum stiu ca nici el nu le poate uita.

Adesea in minte imi ruleaza filmele acelei perioade minunate si simt cum lacrimile fierbinti imi strabat obrajii. Sunt lacrimi de dor, sunt lacrimi de durere ce nu pot fi stapanite, si care “urla” sa fie eliberate.

In fiecare dimineata ma trezesc cu speranta ca trecutul devine prezent si ca o sa pot sa-l iau de mana si sa ne uitam impreuna la filmele noastre si sa revina dorinta de a face altele si mai minunate.

Oricat de mult ne-am dori trecutul nu poate fi inchis intr-o cutie si aruncat undeva pe un raft. El ne urmareste mereu si mai devreme sau mai tarziu intredeschide usa si patrunde cu pasi de pisica si tulbura prezentul.

By Raluka