02/05/2011

In linistea amintirilor

Posted in Love, Raluka tagged , , , , , , , la 8:29 pm de Raluca

Stau… si parca linistea noptii devine din ce in ce mai apasatoare… ma enerveaza atat de multa liniste.
Ma ridic din pat si ies pe terasa… se pare ca aici este putin zgomot… se aud in departare niste greieri…
Imi ridic ochii si vad pe cerul senin miile de stele cum sclipesc… imi dau o senzatie de liniste. Ma asez pe scaun si-mi aprind o tigara… incep si  trag cu sete din ea de parca ar fi ultima tigara pe care o fumez.
Dintr-o data amintirile incep sa puna stapanire pe mine. In minte incepe sa ruleze un filmulet, care imi este mult prea drag. Eu si tu! Ultimele zile petrecute impreuna. Pentru unii ar fi ceva banal insa pentru mine este ceva magic. Este ceva ce as vrea sa nu se sfarseasca.  Si cu toate astea am un sentiment de neliniste.
Ma ridic usor de pe scaun si intru in camera. Lumina unui felinar bate direct pe chipul tau. Ai un somn atat de linistit si totusi atat de agitat. Ochii ti se misca in continuu ca si cum ceva te-ar nelinisti. Dintr-o data incepi sa zambesti de parca ai stii ca te privesc. Mana incepe sa-ti misune prin pat de parca ai cauta ceva…
Imi dau seama ca ma cauti pe mine asa ca ma asez usor langa tine si te las sa ma iei in brate.  Te simt mai linistit. In schimb eu tot nu pot sa dorm.
Incerc sa ma abtin sa nu ma fatai prea mult prin pat pentru a nu te trezi. Din nou ies pe terasa ca sa fiu sigura ca macar tu vei dormi.
Brusc mi-am amintit de plimbarea prin imprejurimi din prima zi. Cum razele soarelui isi faceau loc printre copacii extrem de inalti si cum adierea vantului reusea sa faca frunzele sa fosneasca intr-un mod atat de placut si linistitor.
Si amintirile continua sa curga… plimbarea pe malul raului, noptile petrecute sub cerul liber, focul de tabara… simteam ca le traiesc iar…
Fara sa vrei ai reusit sa ma sperii… te-ai apropiat atat de incet de mine incat nu mi-am dat seama ca te-ai trezit. Erai inarmat cu un pled pe care cu multa dragoste mi l-ai pus pe umeri. Fara sa imi dau seama afara se facuse racoare… numai ca filmul amintirilor nu m-a lasat sa realizez asta.
Te-ai asezat langa mine si m-ai luat in brate…
Fara sa scoatem un sunet am privit amandoi spre cer… iar in acel moment a aparut o stea cazatoare… dupa cateva secunde a aparut : „ti-ai pus dorinta?” „Da. Dar tu?” „Si eu.”… si totul a culminat cu un sarut.
Am ramas asa pana cand a inceput sa se crape de ziua si ne-am hotarat sa mergem sa dormim deoarece in cateva ore trebuia sa plecam.
Desi au fost doar cateva zile departe de „ochii curiosilor” au fost niste zile magice. Am lasat in urma un loc magic… un loc unde ne-am promis ca vom reveni.
Stiu ca in orice loc merg cu tine, acel loc poate deveni magic si poate contura o noua poveste.

19/09/2009

A la nanita nana

Posted in moi, Raluka tagged , , , , , , la 3:41 pm de Raluca

A se ascultat in timp ce cititi.
Dupa o perioada destul de zbuciumata simteam nevoia sa iau o pauza. Sa plec… sa imi iau lumea in cap si sa ma duc unde vad cu ochii.
Dar… orizontul nu a fost prea larg si am plecat undeva destul de aproape, intr-un loc care pentru mine mereu a semnificat copilaria mea… locul unde de cate ori ma duceam, eram asteptata in poarta cu bratele deschise de catre batranica cu chipul dulce si parul alb ca neaua, care stia mereu sa imi umple sufletul de fericire.
Acum?… stupoare… am ajuns acolo… si primirea a fost mai rece decat ma asteptam… un lacat (ce mi-a da mari batai de cap pana sa il deschid), avea sa ma faca sa simt ca acel loc si acea perioada cat urma sa stau acolo, nu ma vor mai putea face sa ma simt cum ma simteam cu 7-8 ani in urma.
Locul era asa cum nu cred ca a mai fost niciodata. Da… parasit… asta este cuvantul potrivit… pentru ca in acea casa, in acea curte nu mai locuieste nimeni de 2 ani.
M-au cuprins niste fiori ciudati si o oarecare teama. Dar, simteam cum cineva ma impingea de la spate si ma indemna sa intru in casa pentru ca nimic nu avea sa mi se intample rau.
Deschizand usa casei am avut cateva momente in care, in minte s-a derulat un filmulet cu toate nazbatiile facute in acea casa (cazutul din corcodusi, saritul pe geam ca sa nu dorm la pranz, bataile cu apa).
Am prins curaj, desi eram singura, incojurata doar de peretii de un alb imbatranit, mi-am dat seama ca acela este locul meu… locul pe care il iubesc cel mai mult, locul unde in fiecare vara eram nerabdatoare sa ajung… era locul meu, locul copilariei mele. Am lasat bagajele in usa si am inceput sa descui toate usile din casa si sa deschid geamurile ca sa poata intra aerul proaspat din curte.
Mi-am umplut camera cu flori… (cu florile din curte… care desi nu le-a ingrijit nimeni ele inca sunt acolo extrem de frumoase)… cu trandafiri de un rosu imperial superb… cu petale catifelate si cu un miros ametitor. Atunci am simtit ca acel loc este intr-o anumita parte asa cum il stiam din copilarie.
Am stat in curte la umbra piersicului ore in sir, tragand din tigara si visand… sau mai bine zis amintindu-mi de fiecare vacanta petrecuta acolo. Mi-am vazut evolutia din acel loc… am revazut copilul din mine, apoi adolescenta si… omul matur (cred ca am ramas tot la adolescenta) care sunt acum.
Cand am revenit la realitate ardeam de nerabdare sa plec sa vad si restul orasului, care si el urma sa imi trezeasca fiori si amintiri (primul sarut care mi-a fost furat, prima betie, primele nopti pierdute in cluburi). Abia asteptam sa urc dealurile pe care in copilarie le uram, sa vad faleza care desi e mica este extrem de frumoasa si ingrijita, sa vad parcul care acum arata cu totul altfel… era schimbat… aparusera fantani arteziene noi…
Eram fericita… desi nu imi place sa fiu singura acum ma simteam excelent singura… eram in lumea mea… eram asa cum simteam nevoia sa fiu ca sa pot avea parte de relaxarea de care aveam nevoie.
Seara… mi-am reluat locul in curte, numai ca de data asta am ocolit piersicul pentru ca vroiam sa privesc cerul… sa numar stelele si sa ma chinui iar sa imi dau seama ce reprezinta fiecare “figura” formata din stele.
Sincer?… am reusit sa ma uimesc si pe mine… de ce?… pentru ca eu niciodata nu am ramas singura in acea casa, niciodata nu ieseam noaptea singura in curte si nu dormeam niciodata singura in camera… si toate astea pentru ca imi era frica. Ei bine acum am stat in curte noaptea… adica toata noaptea… si spre dimineata m-am gandit sa ma duc sa dorm… nu de alta dar urmau zile destul de pline… dar despre asta nu o sa povestesc pentru ca o sa ramana numai ale mele 😀
Nu am reusit sa ma odihnesc in aceasta vacanta in schimb am reusit sa ma relaxez, sa uit de ceea ce fugisem, sa revad locuri foarte dragi si… sa-mi schimb look-ul :D. N-a durat mult miracolul… decat 2 saptamani ca a trebuit sa ma intorc iar in lumea asta rea si urata (trebuia sa dramatizez putin ca deh… ) si sa pastrez amintirile si dorinta de a ma reintoarce cat mai repede in orasul meu de suflet Tulcea.