23/08/2009

Du-te dracu` baby!!!

Posted in Aberatii, Love, moi, Raluka tagged , , , , , la 7:12 pm de Raluca

heart-break-up1

Hm? Nu te asteptai la asta, nu-i asa? Ba da. Daca exista cineva care, desi n-ar trebui, stie cu certitudine ce urmeaza sa spun, cineva esti tu.

Du-te dracu’, baby! Si ia cu tine si fotografiile tale artistice la care ma holbez precum o retardata, fara sa stiu ce ma determina sa fac asta si ce ma opreste sa n-o mai fac. Si ia si unicul fisier .mp3 de pe desktop si bagati-l undeva, sa te-ncante tot drumul pana acolo! Poate asa as abandona tabietul asta futil de a ma tortura deschizandu-l aproape’n fiece zi.

Dar de cand faci tu ce-ti spun eu?! Tembela amagire. Tu faci ceea ce stii ca vreau sa faci. Iar ceea ce vreau nu e ceea ce spun ca vreau. Si tu stii asta.

Cu cata groaza am fugit de tine! Nu-mi pot aminti macar un gand de atunci. Ci doar ca-mi doream sa nu mai aud vreodata de tine! Ceva din mine imi repeta obsesiv ca trebuie sa stau departe.

Stii ce? De fapt, cred ca tu n-ai nici o vina. Nu m-ai pandit atata vreme pentru c’asa ai vrut. Ci ca pentru ca eu am vrut s-o faci. Pentru ca mi-am dorit, cu fiecare nenorocit de nerv, cu fiecare clipire si fiecare gura de aer trasa in piept, sa fiu langa tine. Iar acum te trimit la dracu’… Ce ironie! Acra ca o lamaie necoapta. Senzatii, baby, asta vrei, nu?!

Cel mai rau, dureros de rau, ma oftica absenta lui “regret”. Ma dispera la culme ca nu-ti pot arunca un “regret ca te-am cunoscut”. Cu nemasurat dezgust.

Nu poti sa-mi ceri sa fiu coerenta. In preajma ta nu pot fi coerenta, nici lucida, nici rationala, nici stapana pe mine, nici … Doar daca imi dai tu voie. Imi dai voie, baby?
Imi dai voie sa-ti amintesc cum gandul tau a ajuns la mine in ciuda telefonului inchis, in ciuda luminii stinse si a somnului-nesomn in care ma zbateam? Cum am sarit din pat buimaca si am deschis telefonul, asa, doar ca sa verific ca ce simteam era real?

Si era. Nepermis de real. Interzis de real.

Cineva sau ceva ar fi trebuit sa te opreasca. Niste legi, poate, facute inadins pentru ciudati ca tine. Sau nu? Nu. De ce sa te opreasca? Daca n-ai fi fost tu, n-as fi nici eu, cea de azi. Mai in viata ca ieri. Constienta ca sunt. Sigura ca pot. Eu cea de dupa tine.

“Hai sa traim periculos, baby!” Nu mi-ai zis asta niciodata. Ai facut-o in schimb. Iar eu te-am urmat. Ca o umbra docila, independent de vointa mea.

Borsul asta de fresh drink n-are nici o noima. Mai am o gura de Martini in frigider, pastrata special pentru’n moment ca asta. Ceva tare, sa ma impinga mai departe. Mai e putin.

Stii ce mi-a trecut prin minte intr-o seara, dupa ce-ai plecat? “Frankenstein, you created a monster!” si radeam, tare. Daca as putea, as plange rostind aceleasi cuvinte.

De-ai sti de cate ori ai fost la o fractiune de secunda distanta de a ma face sa fiu docila-ti umbra, ci nu sa ma comport ca una! De cate ori mi-am spus “ajunge – gata – e destul”! Pe furis, in gand, cu usa intredeschisa insa. Biletul tau “Get out of jail free” era chiar acolo, langa tine, dar tu erai prea prins de joc ca sa il vezi.

Traiesc mai periculos decat tine, baby. Mai intens. Mai extrem. Mult mai! Am inteles asta din acel ultim sarut si din resemnata lui tristete. Din acel “noapte buna” cu aroma de “the end”. Du-te dracu’, baby! Si ia cu tine si tentativa asta de proza post-modernista!

P.S.  Textul nu-mi apartine… dar sentimentele DA!!!

Reclame

18/10/2008

Sunt aici…

Posted in Love, Raluka tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , la 8:58 pm de Raluca

Daruieste-mi macar pentru un minut sufletul tau… si iti promit ca nu vei regreta… iti promit ca nu vei uita… iti promit ca nu te voi uita niciodata.

Vei fi printul inimii mele, vei fi simbolul dragostei mele, vei fi floarea vietii mele si vei fi cerul planetei mele.

Dar daca nu ma vei primi in palatal tau, iti promit ca nu voi renunta… ca voi lupta pana la moarte, moartea inimii mele.

Daca as putea macar o data sa-ti mai ascult inima cum iti bate… cum pulseaza as fi cea mai fericita fiinta.

E noaptea singuratatii pentru mine, e noapte fara sfarsit, e noapte ucigatoare. E ultima noapte cand mai pot visa.

Aud cum bate inima mea, si sufletul imi plange de dorul tau si simt tristetea cum vine odata cu lacrimile mele si cu un oftat ce-mi elibereaza gatul. Asteptarea e grea… parca si timpul care trece atat de anevoios uneori, nu vrea sa te am… iti amintesti cum ne iubeam?! Credeam ca nu are sfarsit… cum te iubeam… cum ma iubeai?!

Afara din mintea mea… afara din sufletul meu… de-as putea decide… de-ar putea fi atat de usor… minutele zilelor mele trec… orele trec… imi dai iubire si cred ca esti tot ceea ce sunt… Sunt aici… astept sa-mi vorbesti… astept sa respir parfumul tau…

Sunt o mica fiinta, pe care tu nu vrei s-o vezi… s-o gusti… s-o simti… sunt nimeni… si totusi… sunt „eu”.

De ce oare sufletul tau se raceste odata cu vremea? Sa sper ca la primavara va inmuguri iar dragostea ta pentru mine? Sau te vei teleporta intr-o iarna polara? Sau sufletul tau este deja intr-o era glaciara?

Dar, iubitul meu, eu nu voi putea supravietui acelei ere. Asta inseamna ca nu voi mai avea parte niciodata de dragostea ta?

Sa inteleg ca asta a fost tot?