06/03/2009

Ultima ora

Posted in Poezii, Raluka tagged , , , , , , , la 10:32 am de Raluca

La Circ…
Un accident banal –
Un acrobat,
Un salt mortal
Şi…
Acrobatul nu s-a mai sculat…

Alămurile din orchestră au tăcut,
Iar clovnii din arenă au ţipat…
Dar publicul din staluri n-a crezut
Că poate fi şi-un accident adevărat
Şi-a fluierat…
Zadarnic –
Mortul n-a mai înviat…

Păcat de el!…
Era un tânăr acrobat frumos,
Cu corpul tatuat de sus şi până jos,
De care publicul se minuna,
Când îl vedea-ndoit ca un inel,
Sau când pe bara fixă se-nvârtea
Ca o morişcă de cafea
Cu balerina lângă el!…

Dar balerina nu-l iubea!…

Povestea lui?
Hm!…
Povestea mea –
A mea,
A ta
Şi-a altora!…

Acelaşi accident de circ, banal…
O zi relache,
Şi-apoi, la fel,
Cu-aceeaşi balerină lângă el,
Alt acrobat…
Alt salt mortal!…

ION MINULESCU – Ultima oră

Este prima poezie a lui Minulescu pe care am auzit-o… îi mulţumuesc unui foarte bun prieten pentru asta, deoarece la el am auzit-o pentru prima dată, deci tot din cauza lui Minulescu a devenit poetul meu preferat. Îţi mulţumesc Adi T.

Reclame

Pagina anterioară